Donațiile financiare. Pentru Clara contează foarte mult pentru ce donează. A ales Fundația Comunitară București pentru că face ceva pentru comunitate, spre deosebire de cazurile umanitare care sunt foarte multe și nu le poate da bani tuturor. Mai ales că ea deja îl ajută pe tatăl ei și partea emoțională se duce mai ales acolo.
A donat și timp, și bani, și expertiză. A încercat să convingă oamenii să doneze mai ales bani care nu sunt ai lor, o parte din impozit, care oricum s-ar duce la stat. Crede că asta îi face să doneze mai ușor, sunt mai ușor de convins. Când încerca să își convingă prietenele să doneze pentru Swimathon București, le-a spus că a fost cu Alina la bazin ca să fie un exemplu pentru ea și ca să se întâmple lucruri faine în comunitate în continuare, pentru că va fi probabil și comunitatea în care va crește ea.
A ales proiectele fie pentru că avea un interes personal, fie că îi erau prezentate de către o prietenă în care are încredere și despre care știe sigur că nu ar ruga-o să doneze pentru lucruri inutile. Pentru Universitatea Alternativă a donat pentru că știe cât de greu este când se strâng niște oameni care fac ceva OK să obțină fonduri de la stat și pentru că prietena ei care a absolvit această universitate a descris experiența ca fiind una care i-a schimbat viața. Nu donează cu ochii închiși, doar ca să se simtă ea bine că a donat, pentru că sunt bani munciți și vrea să se asigure că merg într-o direcție aleasă de ea.
La FCB s-a întâlnit cu oamenii și i-au plăcut. Nu caută pe internet unde să doneze, dar dacă apelează cineva la ea, un prieten, atunci donează. Dacă un prieten îi propune să doneze pentru ceva își dă seama că persoana aia și-a rupt din timp să îi povestească despre asta și merită să doneze. Ar dona și doar pentru că o roagă o persoană apropiată, chiar dacă nu se identifică prea mult cu cauza. Vrea pe viitor să doneze și pentru UNICEF, care are un sistem de donație prin care îți trag automat din cont o sumă de bani din cont în fiecare lună.
Alina a făcut prima donație acum șase ani, când au început Cercurile de donatori, un eveniment în care vin trei organizații să-și prezinte un proiect, iar oamenii prezenți acolo ascultă prezentările și donează pentru un proiect sau altul. A donat prin SMS pentru cauze difuzate la televizor, pentru programe de educație pentru copii care nu mai pot merge la școală sau construirea unei case.
Donează pentru că se simte bine că pot contribui cu ceva: „e un fel de a-ți face datoria față de lume.”. O altă motivație este legată de munca oamenilor care fac acele proiecte. Donează într-un context în care poate să vorbească cu persoanele respective, poate să le vadă, să simtă că au avut o legătură. Pentru Alina „este o întreagă încărcătură emoțională în jurul mecanismului de donație. Uite, spre exemplu, dacă vine Ana, eu știind-o pe ea, știind ce face, fiind parte din proiectele fundației, vine Ana și-mi spune că vrea să facă un proiect în care fiecare grădiniță din București să aibă un set de culori fuosforescente, pentru că e important pentru dezvoltarea lor și vrea să facă fundraising pentru chestia asta… Imediat donez… Pentru că o știu pe Ana, știu ce a făcut, pentru că sunt atașată emoțional de ce face fundația, pentru că o admir foarte tare.”
Donarea timpului în activitățile organizațiilor / grupuri de inițiativă
În 2010 au dat startul programului de organizare comunitară. Au început prin a face interviuri din ușă în ușă, cam 100-120 de interviuri pe cartier. Îi întrebau ce probleme au, pe cine consideră responsabil pentru rezolvarea problemelor, le luau datele de contact, îi întrebau dacă și-ar dori să se implice în rezolvarea acelor probleme. La sfârșit făceau o statistică și stabileau câți oameni au aceeași problemă. Apoi îi invitau la o întâlnire mai lungă, unu la unu, apoi se adunau la o întâlnire de grup, unde discutau despre probleme și stabileau ce au de făcut.
Primul pas era organizarea unei întâlniri cu comunitatea în care prioritizau problemele, fiecare membru își alegea o problemă pe care o prezenta la întâlnirea cu vecinii, care apoi votau și spuneau ce probleme i-ar interesa și dacă ar fi dispuși să se implice.
Acest proces s-a derulat în șase cartiere (Favorit, Callatis, Titulescu, Dristor, Maica Domnului și Lacul Tei) și au reușit să formeze patru grupuri de inițiativă. Pe parcurs au venit grupuri deja formate care le cereau ajutorul: Salvați Parcul Tineretului, Bucureștii Noi, Iancului, Cruciada Locatarilor din Titan.
Relația cu grupurile începe prin a le explica cu ce se ocupă ei, care sunt termenii contractului, la ce să se aștepte, ce le pot oferi ei. Le explică faptul că ei sunt un ONG care obține fonduri și face fundraising. În acest program (de organizare comunitară) lucrează cu grupurile cu fonduri obținute din fundraising, pentru a putea lucra constant. Nu vor să depindă de un proiect și să nu poată lucra pentru că nu au bani atunci și vor să lucreze cu cât mai mulți oameni.
Grupul Favorit avea o problemă cu cinematograful Favorit, care era abandonat și strângea gunoi și persoane care se drogau în incintă. Ei își doreau un centru cultural pentru toate grupele de vârstă și au făcut o întâlnire în cartier în cadrul căreia au întrebat comunitatea ce își doreau de la acel centru, au stabilit relații cu autoritățile, au scris la Primăria sectorul 6 pentru a afla situația cinematografului.
Ulterior nu au mai bătut la ușă, dar grupurile s-au format altfel. De exemplu, grupul din Bucureștii noi s-a format el singur, au văzut că se mai întâmplă și aveau o pagina de Facebook făcută de doi oameni și au zis să mai strângă. Acum sunt 10 sau mai mulți oameni care vin la ședințe. CERE îi ajută să îți facă agenda pe care lucrează, să aducă membri noi, îi învață ce să facă ei ca să aducă membri noi, cum să îi integreze în grup, cum să lucreze împreună fără să vorbească toți deodată, cum să lucreze cu autoritățile locale. Se investește în ei în așa fel încât să fie formați și ca structură în interior și să lucreze cu autoritățile pentru comunitate. Problemele le identifică ei, făcând chestionare prin cartier. În Prelungirea Ghencea era o tipă, Delia, care a fost în grupul Callatis, format de ei, care a vrut să facă și ea același lucru mai sus un pic, în Prelungirea Ghencea. A format grupul împreună cu Iustina prin evenimente, au adus oameni noi. „Noi investim în structură în unele cazuri, în altele nu e nevoie de structura aceea pentru că nu o să rămână după ce termină problema.”
Cei din Lungulețu, de exemplu, au venit la ei pentru că CERE a lucrat în prealabil cu o clădire ilegală cu un grup de lângă ei. Au văzut într-o zi că se dărâmă o casă și că se construiește un bloc, așa că au apelat la CERE și ei le-au explicat că se pricep să le coordoneze eforturile și știu cum poți să discuți cu autoritatea publică, cum poți să pui presiune. Ei le-au oferit un om care să vină la întâlniri, care să facă o strategie de lucru, care să coordoneze întâlnirile de lucru, care să participe alături de ei la audiențe și să se pregătească cu ei pentru acele audiențe. CERE lucrează împreună cu ei, dar nu pentru ei. Se folosesc de exemplele lor pentru a-i ajuta și pe alții, așa că fac public parteneriatul cu grupurile și povestea lor. Le oferă, fonduri și consiliere juridică, consilierea altor experți, dacă au fonduri sau dacă nu e nevoie de fonduri. Îi ajută și pe partea de comunicare: să facă comunicate de presă și când le fac, CERE le distribuie și către lista lor, îi pregătesc să vorbească cu jurnaliștii și cu primarul. Toată asistența lor e gratis. Consideră că există suspiciuni cu privire la motivele pentru care cei de la CERE fac asta, așa că ei le explică faptul că vor o democrație și o participare publică crescută.
S-au gândit că așa poate crește participarea publică: instruind niște oameni și creând niște structuri care să funcționeze dincolo de ei.
Întâlnirile periodice țin de context și de cum sunt oamenii. Cu cei de pe Lungulețu, la începutul problemei se vedeau de trei ori pe săptămână și au fost la „10.000 de instituții” și au făcut peste 100 de scrisori pentru că se construia în continuu și trebuia oprită construcția.
Cei de la CERE spun că au încercat mereu să creeze contexte în care grupurile de inițiativă să se cunoască și să lucreze împreună. Acum lucrează și cu RCB, din care fac parte 18 grupuri de inițiativă, unele formate de ei, altele care s-au format singure. Această rețea s-a format ca urmare a Târgului de Inițiative Cetățenești, organizat de CERE. La acest târg s-au prezentat toți și mulți au zis că ar fi drăguț să lucreze împreună. Apoi au explorat ideea lucrului împreună în cadrul unui workshop la Târgul de inițiative, apoi au fost un weekend la Predeal, unde au pus bazele RCB, care era formată la început din 11 grupuri. În primul an s-au susținut reciproc la proteste (aveau bannere cu RCB susține Floreasca/Prelungirea Ghencea).
Pentru Loredana, activitatea de organizator comunitar implică să „ai niște obiective, să nu obosească foarte mult, să îi ajuți să își dozeze efortul, să le crească abilitățile, să fie OK dinamica de lucru în grup, să nu se certe sau dacă se ceartă să vezi de ce se ceartă și să rezolvi conflictul.” În plus, în grup e important să se stabilească roluri (unul se ocupă de Facebook, unul de relația cu comunitatea, unul de relația cu autoritățile) și reguli în grup. „Ideea era să mărim grupul, dar să și fie funcțional. Nu mulți oameni care nu știu ce fac acolo și apar conflicte. Deci așa s-a investit pe partea de creat grupuri. Dinamica trebuie să fie OK și să fie una sustenabilă pe termen lung: adică niște reguli cunoscute de toți, niște valori și principii comune, o legătură stabilă și eficientă cu comunitatea mai largă, să fie cunoscuți, să aibă abilități de lucrat pe problema respectivă sau pe alte probleme – că după ce se rezolvă o problemă preluai alta. Pentru că asta este diferența dintre un grup mic, cum e Lungulețu, unde am lucrat punctual pe o chestie, și unul în care investim pe termen lung prin dinamica lui, dar și pentru că acolo s-a vrut și s-a putut.”
Loredana consideră că sunt două tipuri de oameni sceptici: cei care vin individual cu o problemă și cred că li se vor oferi soluții magice sau că cei de la CERE vor face treaba în locul lor și care la orice sfat răspund că nu se poate și cei care sunt deja în grupuri de inițiativă și li se pare că sunt prea puțini, că nu au putere și că nu se vor alătura și alți oameni. „Nu există o soluție magică. Putem să încercăm să aplicăm diverse lucruri prin care noi am reușit să atragem atenția pe subiect. «Hai să vorbim cu vecinii să vedem dacă mai are și altcineva problema asta.» «Nu, că nu sunt interesați». Sunt oameni care nu cred că oamenii se implică. Ideea e că dacă ai un singur om nu prea ai putere. Primul sfat pe care îl dau este să vorbești fie cu vecinii, fie cu alți oameni din zona respectivă. Dacă pornești de la premisa că nu se poate și că ei nu o să vină să se implice, nu se face nimic. […] Apoi e al doilea nivel în care grupurile cu care lucrăm ne spun că nu o să mai vină alți oameni, nu suntem suficienți, lumea nu se implică, dar ei sunt vreo 20. Vorbești cu o sută de oameni ca să ai 20 sau 5. Din 100, 2 îți vin, ăsta e procentul – nu o să îți vină toți 100 cu câți ai vorbit tu. E un scepticism de multe feluri – unii trec peste, alții nu.”
Membrii CERE lucrează cu mai multe grupuri de inițiativă și cu mai multe organizații. Nu toate procesele sunt susținute financiar de proiecte. Ei au un program și încearcă să scrie proiecte și să acceseze fonduri special pentru a-l susține. Lucrează cam cu 15-20 de organizații și grupuri, printre care și Prelungirea Ghencea, Bucureștii Noi, Lungșoara, În Cotroceni, Lacul Tei, Floreasca, Inițiativa AS, Filia, Mai Mult Verde, Human Catalyst.
Grupuri de inițiativă
După anularea HCGMB-ului prin care cei 11.000 de metri pătrați au rămas în administrația parcului, Grupul din Tei a început discuțiile cu ALPAB-ul deoarece parcul era într-o stare proastă. Aveau o instalație de irigare care nu mergea de 8 ani. „Noi spuneam: «Udați parcul!» Ei spuneau: «N-aveam cum». Aveți instalație de irigare! «Păi nu merge». «Atunci băgați cisterna». «Nu avem voie că avem instalație de irigare». – Parcă suntem nebuni.”, povestește Maria. Au reușit să îi determine să pună coșuri de gunoi, să repare instalația de irigare, să repare parțial scările și tot felul de acțiuni legate de parc. Una dintre primele campanii ale grupului, din 2010-2011, a fost legată de locurile de parcare. Se ridicau mașini de pe bulevard și niște locuitori au făcut o petiție cu 1500 de semnături și au reușit să obțină parcarea pe bulevard între orele 7-19. A mai fost o campanie de reabilitare a Aleii Județului, care nu avea trotuare. Între timp s-au făcut trotuare. Au fost la primarii de sector în audiență și vor merge din nou în toamnă împreună cu câteva grupuri din sectorul 2.
Au avut niște cafenele publice în care au discutat cu oamenii și au văzut dorința oamenilor de a avea mici evenimente în cartier: piese de teatru, filme. „Înainte de Revoluție, toate cartierele aveau Case de cultură. Erau centre culturale făcute special. Cele cum era în Floreasca cinematograful, care era înconjurat de magazine. Era un centru cultural mic, unde se întâmplau tot felul de lucruri. Cum era și la Favorit, unde era tot așa un centru comercial cu centru cultural. Era un alt sistem, de a avea un pic de cultură, de artă în cartier. După Revoluție toate astea au fost desființate și au fost duse către mall-uri, către centru. Practic, cartierele nu mai au nimic. Și oamenii își doresc. Așa a apărut, din dorința pe care am văzut-o la oamenii.”
Împreună cu biroul de arhitectură StudioBasar au făcut un proiect cu băncuțe în jurul lacului. Apoi a apărut concursul Urbaniada. Ei au propus un proiect pentru un mic centru. Au primit spațiul de la ALPAB, în ideea că se cunoșteau de mult timp, că sunt serioși, că o să își vadă de treabă, că nu vor face scandal. Directorul le-a zis că dacă apar probleme, a doua zi dispar. Au luat autorizații, certificatul urbanistic și toate actele.
Anul trecut, CERE a făcut un schimb de experiență cu primăria din Laussane, unde s-a prezentat proiectul legat de centru. Au participat, printre altele, și arhitectul-șef al Sectorului 2, care le-a dat aprobările și a venit și la inaugurare. Centrul a fost inaugurat în toamna anului 2016. S-au branșat și la current, cu ajutorul unei finanțări de la Kaufland.
Au făcut ateliere pentru copii de Ziua Copilului. Au mai avut un eveniment numit Hai în Parc, cu diverse ateliere. Au participat și la Ziua Cartierului, organizat de Comunitas. A mai fost și un proiect numit Istorie și Tradiții în Lacul Tei, făcut cu FCB. Acum fac Poveștile Teiului, proiect în cadrul căruia fac documentare pe cartier. Au făcut o prezentare a cartierului la clasele 1-4 din Școala 31, care are un proiect împreună cu o școală din Grădiștea și o comună din Franță. Copiilor le-a plăcut foarte mult. Au și un filmuleț cu un interviu cu Valentin Donose, arhitectul care a făcut Parcul Circului. Au făcut și un filmuleț cu o dronă peste parc. Copiilor le-au plăcut toate astea, mai ales pentru că au aflat lucruri foarte interesante despre locul în care stau. Au la școală ore de Istorie Locală și învățătoarele erau îngrozite că nu știau ce să facă la ele, dar acum, după ce au aflat de proiectul Poveștile Teiului, spun că nu le ajunge timpul să le povestească copiilor totul. În timpul documentării pentru acest proiect au aflat și ei o mulțime de lucruri interesante.
Au un ziar al cartierului, numit Foaia de Tei. E un ziar făcut de oamenii din grup. Apare cât de des au timp să scrie articole și de cum găsesc finanțări. Fac câteva sute de exemplare și le împart oamenilor în parc și pe stradă.
Primul proiect derulat de Alexandru prin grupul de inițiativă a fost o consecință a unui program derulat de ARCUB pentru dezvoltare comunitară. Al doilea proiect pe care îl coordonează „vizează cumva echilibrul ecosistemului parcului și a zonelor aflate împrejur, și una dintre principalele activități pe care vrem să o implementam este să facem un fel de mini-cluburi de cartier, de bloc, de fapt, de bloc, începem cu bloc, de grădinărit, de apicultura, de îngrijit animalele… Și mai avem o tema despre mediul sonor și despre sănătatea auditivă și liniște”.
Pentru Andra, principalele acțiuni au fost semnalarea problemelor pe care le întâmpină datorită locuirii în Prelungirea Ghencea. Apa Nova a venit să înlocuiască rețeaua și de atunci nu mai sunt probleme. Apoi, când au văzut că a mers, și-au propus să rezolve problema cu strada, care avea doar două benzi și nu mai făcea față pentru că se construise foarte mult. Strada trebuia lărgită de Primăria Capitalei. Nu avea trotuare, nu avea stații de RATB, autobuzele opreau în noroi, unde era un stâlp care marca stația. „Era așa, un fel de No man’s land.” Au aflat că din 2006 era un proiect de lărgire a străzii și de conectare cu pasajul peste centură, numai că nu se primea fonduri. PMB și Consiliul Județean Ilfov nu au căzut de acord să facă acest proiect împreună. Au făcut iarăși o petiție colectivă pentru a cere rezolvarea situației, pentru că trecuseră șapte ani de la prima propunere a acestui proiect și nu se întâmplase nimic. Nu au primit răspuns. În august 2013 au venit la bariera Domnești mai multe autorități, s-au întâlnit cu presa și au promis că vor face lărgirea Prelungirii Ghencea. Nu s-a întâmplat nimic timp de un an și au făcut un protest-comemorare intitulat Moartea Încrederii în Autorități la care au venit cam 80 de vecini. Între timp discutaseră pe pagină și se întâlniseră față în față cam o dată pe lună. Au avut autorizație și bannere și a fost prima dată când a văzut că lumea se coalizează și se implică. Au mai fost în 2014 alte două proteste, s-au dus și la Primăria Capitalei în față cu un banner. În martie 2015 au primit în sfârșit o invitație în audiență la primarul de atunci. I-a chemat și Președintele Consiliului Județean Ilfov după al doilea protest. Le spuneau că vor să facă, dar că zona era granița dintre sectorul 5, sectorul 6, județul Ilfov și Șoseaua de Centură (care este sub administrația de CNAIR), iar autoritățile nu cooperau și nu puteau ajunge la un consens. Un pas înainte a fost când au împărțit proiectul în două: supra-lărgirea urmează să fie făcută de PMB, iar pasajul de CNAIR.
Relațiile din interiorul grupurilor de inițiativă
Alexandru a început proiectul alături de colegul lui de apartament, apoi echipa a ajuns la cinci membri, iar pentru proiectul pe care îl derulează în prezent sunt 12-14 persoane. Pe acestea el le numește persoane active, „oamenii care chiar se implica, fac voluntariat”. Deoarece alte forme de ajutor primesc de la un număr mai mare de oameni, între 60 și 80, doar că aportul lor este ocazional și specific. Consideră că în grup este „un mix foarte puternic de oameni – în general sunt mult mai mulți tineri undeva până la 35 de ani, cam pe-acolo, adică eu cred că formează o majoritate destul de mare, asta și pentru că noi comunicăm foarte mult în mediul online, mai mult decât în cel offline”. Și-au propus să găsească pentru atragerea persoanelor mai în vârstă deoarece crede că acestea „au cumva chiar are resurse destul de multe și pe care noi am putea să le activăm și să îi ajutăm să le valorifice. Consideră că nu au avut momente de tensiune, însă există diferențe de viziune, „de la ce vrem să facem, la cum vrem să facem”. Au fost persoane care au pornit alături de ei, dar pentru că metoda de lucru sau modul lor de a decide, pe care îl descrie „poate prea democratic” a plecat.
Din grupul din Prelungirea Ghencea fac parte persoane de peste 40 de ani, toți cu studii superioare. La ultima întâlnire pe care au avut-o au venit și doi liceeni care au identificat un teren în zonă, pe care se aflau Serele Militari și care acum e în paragină. Sunt 98 de hectare cu copaci. Terenul e concesionat pe 49 de ani unei firme private, iar o parte s-a retrocedat. Au făcut în 2015 o petiție ca să se păstreze un teren de 10 hectare ca să fie transformat în parc. Această problemă i-a atras pe cei doi adolescenți, care își doreau să aibă unde să se plimbe și să facă sport în zonă. La proteste au fost întâi 80, apoi 100, apoi 300 de oameni, iar la ultimul, din aprilie au fost 1.000. Andra a observat că unii oameni se feresc să vină la proteste și că întâlnirile de discuții atrag mai mult oamenii. „Cred că atrag oamenii și activitățile mai pașnice. O întâlnire să discutăm despre cum va fi pasajul. Am făcut una din astea. Am anunțat înființarea asociației în septembrie anul trecut. Au venit oameni, cu copii, am desenat, am colorat.” Asociația are nouă membri cu acte pentru că nu sunt încă suficient de organizați ca să primească mai mulți membri (la Adunările Generale trebuie să vină cel puțin jumătate din membri înscriși oficial și este mai greu de organizat).
Au avut și câteva disensiuni. Spre exemplu, înainte de protestul din aprilie anul trecut unul dintre colegi a fost de părere că nu ar trebui să mai facă protest, pentru că deja erau în discuții cu autoritățile. Ceilalți au spus că autoritățile îi duc cu vorba și că trebuie să facă măcar un protest pe an ca să se vadă că sunt încă supărați. Au votat și toți ceilalți au fost de acord cu protestul, așa că persoana respectivă s-a retras din grup. Discuții au mai fost legate de simpatiile politice ale membrilor. La început erau șase persoane, care între timp s-au cam mutat, dar între timp au venit altele, însă grupul activ este format tot cam din cinci-șase persoane. Oamenii apar când e nevoie: donează sau vin cu ei la ședințele de consiliu.
Grupul din Lacul Tei este eterogen, consideră Maria, dar și Bogdan care se ocupă din partea organizației CERE cu sfaturi pentru funcționarea acestuia. „A venit acum un tip din Pantelimon, care ne-a văzut la Gala Societății Civile și ne-a spus: «Când ați urcat pe scenă, am rămas așa, tablou, pentru că erați de toate vârstele.» Eram de la 20-și de ani până la 90, cum e maică-mea și e incredibil. Și meserii diferite: sunt și doctori, sunt și arhitecți, și mecanici. De toate. Tocmai asta e chestia care ne face să fim așa de uniți. Vineri am fost la cununia civilă a unor colegi. Am mai ieșit și la bere după câte un eveniment. Deci chiar ne bucurăm când ne vedem și suntem în relații amicale”, descrie Maria relațiile din interiorul grupului.
Cristina consideră că oamenii vin și pleacă sau au perioade în care se retrag și apoi revin. Motivele sunt lipsa timpului, apariția unui copil sau alte evenimente din viața personală. „Ce e important pentru grupurile astea e să atragă tot timpul oameni noi, pentru că la un moment dat oamenii obosesc și e important să fie oameni care iau locul celor care obosesc”. Aceeași părere o are și Bogdan, mai ales că nu poți obliga oamenii să se implice dacă nu mai vor. Atrag oameni noi prin intermediul acțiunilor din comunitate. La proteste și alte evenimente au liste pe care oamenii își pot lăsa datele de contact și apoi îi invită la următoarele întâlniri de lucru. Unele grupuri au pagină de Facebook și primesc acolo mesaje de la oamenii care vor să se implice. O altă practică e să își facă o parte din întâlnirile de grup publice și invite oamenii să se alăture. La întâlnirile la care vin oameni noi își iau o parte din timp pentru a le explica cum stă treaba și pentru a-i cunoaște și își asumă că la acele întâlniri nu vor putea să lucreze. Au și întâlniri de lucru, când se întâlnesc să pregătească ceva anume și la acestea nu invită oameni noi.
Ierarhiile sunt „destul de transversale”, oamenii sunt reticenți la noțiunea de lideri (la nivel discursiv). Totuși, pe parcurs unii au început să își asume rolul de lideri. Liderii apar natural (dar au avut și situații cu lideri care abuzau de statutul acesta), nimeni nu încearcă să creeze ierarhii sau să stabilească șefi. La început, când sunt foarte puțini oameni în grup, nu simt nevoia de structură. Pe măsură ce cresc grupurile, se creează grupuri de lucru care se ocupă de diverse aspecte (de exemplu, cei din Lacul Tei au un grup de lucru pentru publicația lor, Foaia de Tei) și așa se creează și o structură. Cristina descrie că „la început oamenii nu se cunoșteau între ei. Când am format noi grupul poate doi se cunoșteau între ei dacă am avut noroc să fie niște vecini în același bloc. Și pentru că nu se cunoșteau între ei și eu eram singurul om cu care fiecare avea o relație aveau cumva tendința să se raporteze mai mult la mine. Plus că eu îi scosesem din casă, eu îi adusesem la întâlnire și în momentul acela mi s-a părut cumva că mai mult mă vedeau pe mine ca lider. Și asta a fost o tranziție destul de greu de făcut, de la lider la să devin facilitator și să înțeleagă că sunt outsider și că de fapt nu sunt membru în grup. Noi nu suntem membri în grupurile lor, noi suntem niște facilitatori externi.” La grupurile care au venit la CERE după ce s-au format singure n-au mai întâlnit situația asta. În plus, ei nu iau decizii în grup, doar îi ajută să analizeze situația, să își pună întrebări, să se gândească.
Relația cu autoritățile
În cazul grupului din cartierul Lacul Tei, au dezvoltat relații bune ALPAB, însă la Primăria Generală nu au ajuns în audiență: Maria consideră că anularea hotărârii care separă 11.000 metri pătrați din suprafața parcului a fost posibilă pentru că au cerut-o unui primar interimar. Au fost și la Onțanu și au arătat cabinetului niște ziare de cartier. Șefa de cabinet a zis că sunt încântați și vor să colaboreze. Văzând că sunt deschiși, au cerut o audiență la primar, au fost invitați la audiență, dar au fost primiți de un consilier. Au refuzat audiența la consilier și au dat un comunicat de presă prin care îl criticau pe Onțanu că i-a invitat dar nu i-a primit personal. A doua zi i-a sunat Onțanu și i-a invitat iar la audiență. Au organizat o întâlnire și cu Supercom-ul, dar nu s-a concretizat nimic. Și cu noul primar, Toader, au vorbit în cadrul unei audiențe și s-a concretizat o campanie de montare de coșuri de gunoi.
Traian povestește cum în primul mandat au vrut să îl demită pe primarul Sectorului 3, dar crede că acum s-a schimbat – „Cert este că primarul este un alt om și face vizite pe stradă”. Primul contact nu a avut prea mare succes și a creat tensiuni în cadrul grupului. El le-a zis să nu meargă la întâlnire decât cu un reprezentant al presei ca să fie totul transparent și i-au comunicat primarului care sunt persoanele din grup care vor să vină și că vor avea pe cineva de la presă. „Atunci aveam sprijin mediatic, nu mai știu, de la Hotnews, nu mai știu cine era. A zis ok. Noi nu am fost în stare să stabilim o oră la care să mergem.” Până la urmă nu s-au mai dus la loc.
Grupul din Prelungirea Ghencea a comunicat cu autoritățile prin petiții, întâlniri, audiențe, participări la ședințele de consiliu local și general, luare de cuvânt la ședințe. Anul trecut, înainte de alegerile locale au venit la evenimentele grupului mulți candidați la primăria sectorului 6, inclusiv actualul primar, Mutu. În campanie, echipa acestuia a împărțit pliante în care spunea că se va implica în realizarea mărirea străzii și a pasajului, plus construirea unui parc în zonă. După ce a fost ales a spus că înainte nu avea toate informațiile, că terenul pentru parc este complicat din punct de vedere juridic și că restul nu țin doar de el. Acum e supărat pe ei pentru că mereu au ceva de comentat și le-a spus că nu sunt singurii din cartier care au probleme. Totuși, Andra este de părere că primarul de acum e mai prezent decât fostul primar, care a fost văzut de patru ori în patru ani, dar ar trebui să facă ce spune și să vadă care sunt prioritățile cetățenilor. A vrut să facă o televiziune online, numită apoi platformă multimedia pentru comunitatea noastră. „Noi ne-am opus, am trimis email-uri, petiții online cu 1000 și ceva de semnături. A zis: «A, voi nu știți că ne trebuie cultură și informare». Și noi am zis că «Da, ne trebuie, dar după ce asfaltați toate străzile, după ce dotați școlile cu cantine și cu spațiu pentru after-school, după aceea.» «A, nu, că aveți ceva cu cultura și cu informarea.» Și am zis «Păi da, dar există Facebook, Youtube, Twitter, puteți comunica cu cetățenii așa, gratis.»” Un câștig în relația cu autoritățile ar fi că organizează dezbateri publice (două până acum, față de 0 în mandatul fostului primar).”
Pentru Andra factorii care au dus la schimbarea de atitudine a autorităților sunt creșterea numărul de persoane care au venit la proteste și au trimis petiții și a celor care comentează pe Facebook (în cazul televiziunii online, mulți i-au scris primarului pe pagina lui și pe pagina primăriei să nu facă asta și că mai bine ar da banii pe altceva). „Faptul că oamenii vorbesc, acesta e un mare ajutor. Și protestele, din păcate și protestele.” Așa autoritățile sunt mai atente la ce prostii fac, că nu vor să îi supere pe „nebunii ăia”. „Numărul contează și la noi a contat și natura cererilor noastre. Cerem chestii normale, nu aberații, nu lux. Și când ai dreptate și legea ar trebui să fie de partea ta nu mai are nimeni ce să îți facă. Sunt sigură că există legi de urbanism și regulamente care spun că e o aberație să autorizezi atâtea ansambluri de locuințe pe o stradă cu două benzi. Dar la noi cică legea nu e foarte clară când se face acea stradă. Păi e logic, probabil că legiuitorul nu s-a gândit că primarii sunt atât de bătuți în cap încât ei nu își dau seama că oamenii nu au pe unde să circule. Ar fi trebuit să scrie în lege: «Când lumea se enervează și iese la protest, faceți stradă.»”
Grupul din Cișmigiu pentru că au activități centrate pe Parcul Cișmigiu nu au avut o relație directă cu Primăria, au ținut legătura doar cu ADP cărora le-a cerut să vină să mai toaleteze din copaci, să îngrijească de spațiile publice și au montat aspersoare.
Cristina este de părere că modul de reacție depinde de instituție, de problemă și cât de mare este, de resursele cerute pentru rezolvarea problemei. „În Sectorul 6, când ne-am dus noi prima oară la o ședință de Consiliu Local, toată lumea a fost foarte primitoare și foarte drăguță. «Wow, animal nou la noi în sală, să ne purtăm frumos, ce ciudățenie». Când ne-am dus a doua oară și s-au prins că e un pic nasol, că ne informăm și că știm ce e pe ordinea de zi și că eventual mai avem și păreri și că nu suntem neapărat de acord și că le cerem să aducă modificări… nu prea ne mai place.” Ea vede o rezistență din partea autorităților la cererile cetățenilor pentru că au senzația că oamenii se duc cu război, se duc întâi cu o sesizare sau cu o petiție și numai dacă sunt ignorați fac și proteste. Lacul Tei a ajuns la o relație foarte bună cu ALPAB-ul, chiar dacă au avut frecușuri la început. Grupurile ajung greu să aibă relații cu executivul pentru că dacă se schimbă primarul din 4 în 4 ani, acesta își aduce și oameni noi.
Loredana menționează că metodele de comunicare cu instituțiile publice sunt de două tipuri: fie față în față (audiențe, negocieri), fie prin scrisori (scrisori deschise sau petiții): „Intri și vorbești cu ei, fie că e audiență, fie că îi dai buzna, fie vin la proteste că organizezi, fie le trimiți diverse scrisori.” Și ea împărtășește părerea că majoritatea autorităților sunt mai degrabă reticente. Relațiile cu autoritățile nu țin de instituție, ci țin de oameni, iar aceștia se schimbă. „Noi nu suntem în stadiul în care instituția are un comportament și o politică de lucru cu cetățenii pe care îi servește, ci depinde dacă omul de acolo e dispus sau nu. Când era Oprescu pare că era mai bine decât cu Gabriela Firea, deși n-aș fi zis vreodată. Când a fost Ștefănuț [Ștefănel-Dan Marin] intermediar după Oprescu, a fost bine, deja multe campanii erau aproape rezolvate. A depins de om, nu de instituție, așa că nu pot să fac o evaluare. Din păcate asta nu e ok.” Cu toate acestea consideră că Primăria Sectorului 6 e mai deschisă decât celelalte: „Dau ședințele de consiliu live pe Facebook, spre deosebire de primăria sectorului 2 unde nu știi nici măcar când e ședința de consiliu local, darămite să te primească cineva în sală sau la Sectorul 3 unde i-au dat afară, susținând că nu au voie să participe”.
Pentru ea, atitudinea autorităților depinde de mai mulți factori: de subiectul pe care se lucrează, dacă atinge interesele primarului, cât de pregătiți sunt din punct de vedere al structurii (au registratură, dau număr de înregistrare etc.), dacă sunt interese financiare la mijloc (ca în cazul clădirilor ilegale), de experiența lor anterioară și de modul de interacțiune a grupului cu ei. Ei de obicei încearcă să fie mai întâi prietenoși, apoi, dacă nu se întâmplă nici, ajung la luptă.
Relația cu cartierul
„Veneam aici [în anii 80] când lucram la fostul Institut de Studii și Proiectări Hidroenergetice, care s-a desființat. Aici, chiar lângă ISP aveam încercările pe modele și partea de studiu de hidrologie. Veneam aici din centru, Institutul era la Piața Rosetii, și mi se părea atât de departe și margine de București. Eram obișnuită cu zona Romană, Rosetti, Universitate. Mi se părea atât de departe de ziceam «Mamă! Trebuie să mergem până în Tei»” Când își trimitea angajatele la arhive, directorul le zicea „Pupezelor, zburați în Tei!”, așa descrie Maria prima interacțiune cu cartierul Tei. De atunci i-a plăcut Tei-ul, pentru că era o zonă liniștită, era parcul, era plin de tei, avea și colegi care locuiau în zonă și erau mulțumiți.
„După ce m-am mutat aici, discrepanța cea mai mare era din punct de vedere al mijloacelor de transport, pentru că s-au desființat între timp troleibuzele care circulau pe aici – a fost și o linie rapidă care lega Universitatea de zona asta – și nu aveam nimic cu care să mă leg de nimic. Autobuzele merg la Gară și în Fundeni, iar ca să mergi către centru, trebuie să mergi sau la [tramvaiul] 5 sau la [tramvaiul] 16. Și de acolo să mergi la Sf. Gheorghe și de acolo să mergi în ce parte vrei. Transportul este foarte deficitar în zonă.” Acum fac cu grupul niște memorii și petiții legat de asta. S-a obișnuit greu din punctul acesta de vedere și i s-a părut și sărac din punct de vedere al zonei comerciale față de zona Mihai Bravu – i s-a părut retras în Tei, dar s-a obișnuit cu timpul. Avantajele cartierului: sunt două parcuri, Teiul și Parcul Circului și „e o zonă în care oamenii se cunosc între ei” și este „o încărcare mai mare față de alte cartiere privind relațiile între oameni”. „Te cunoști cu ăla de la prăvălie, cu ăla de la colț de la legume-fructe, cu farmacia – și parcă interacționează mai apropiat față de alte zone. Noi suntem ca într-un fund de sac și poate din cauza asta. Toată lumea își face cumpărături prin cartier, pe scară vecinii se cunosc, cam cum era pe vremuri, «las și eu copilul la voi 10 minute», «n-aveți niște zahăr, că eu am uitat să cumpăr?». Deci a mai rămas zona asta mai apropiată, mai prietenoasă cumva.”
Alexandru consideră Cișmigiul o zonă foarte interesantă, pentru că țesutul arhitectural care se intersectează aici are caractere foarte diferite. El consideră că acest lucru „dă o culoare foarte puternică zonei, pentru că sunt foarte multe îmbinări stilistice și tipologice de oraș”. Un alt aspect interesant este că sunt foarte multe instituții de cultură și de educație care aduc un număr foarte mare de oameni trecători, care nu locuiesc în zonă, dar „care consumă ziua cartierul ca atare”.
Cristina lucrează și cu grupuri de inițiativă din Prelungirea Ghencea, Bucureștii Noi, Lungșoara, RCB dar și cu organizația Filia.
Probleme cartierelor sunt diverse, consideră ea, în cartiere middle-class majoritatea problemelor sunt legate de spațiul urban: nu sunt suficiente parcări, nu sunt suficiente locuri de joacă pentru copii, parcuri, nu sunt trotuare sau sunt prea înguste, străzile sunt neasfaltate, clădiri în paragină, clădiri ilegale pe fostele spații verzi. În cartierele mărginașe sunt probleme sociale: nu pot să îmi trimit copilul la școală, nu îmi ajunge pensia.
Loredana a lucrat în Titan, în sector 2 (Lungșoara, Lunguțelu), Iancului, Sector 6 (pe lângă Parcul Moghioroș). În Sectorul 2 e o mare problemă cu construcțiile ilegale. Fostul primar Onțanu a fost numit „primarul imobiliar”. Este o zonă bogată, zona 1 ca nivel de dezvoltare (prima după zona 0, adică centrul), oamenii vor să se mute acolo, așa că s-a construit. Sunt probleme și cu curățenia, au contract cu Supercom-ul. Ca spații verzi e OK, dar mai sunt și zone în care acesta este afectat de construcții. O deosebire între Militari și Iancului: oamenii sunt mai implicați la Iancului și pentru că au o situație financiară mai bună. Situația financiară vine pentru un anumit tip de oameni, cu o anumită profesie, s-au mutat acolo, spre deosebire de Militari sau Drumul Taberei, care sunt cartiere muncitorești. „Nu e așa clar delimitat, cum e în zona asta de Militari / Drumul Taberei, unde am venit de la muncă și tot aici este zona mea de familie și de odihnă, deci nu aș vrea să fac altceva neapărat. Pe când la Iancului lucrurile mi se pare că sunt mai amestecate. Nu au clar delimitat: mă duc la muncă, am venit înapoi în spațiul meu și nu aș vrea să mă integrez în altele. Acesta e sentimentul meu, dar repet, noi nu am făcut cercetări pe social.”
Bogdan lucrează în cartierul Lacul Tei, Cotroceni și Floreasca. „Lacul Tei aș zice middle class, dar e un cartier divers, este eterogen, sunt oameni din diverse categorii sociale, tineri, bătrâni, oameni care au profesii diverse. Eterogenitate există și la nivelul locuirii.”
